joi, 12 februarie 2015

Răsfățuri grecești de Valentine's Day

Vrem, nu vrem, Valentine's Day a fost adoptată la nivel național ca sărbătoare a iubirii, umbrind tot mai mult cu fiecare an, al nostru Dragobete. Eu personal nu am intenția de a mă opune niciunui eveniment care celebrează iubirea, indiferent de proveniența sa, fie că vine din import sau din cultura noastră națională, astfel încât aștept cu mare entuziasm cina pe care o voi pregăti eu pentru iubitul meu și invitația lui la film (am văzut că a făcut deja rezervările de săptămâna trecută), dar trebuie să recunosc că mai presus de toate aștept cadoul pe care știu că mi-l pregătește în fiecare an și care reușește să mă surprindă de fiecare dată.

În acest scop am creat și articolul de față, mai exact cu gândul la bărbații mai puțin pregătiți sau inspirații în alegerea celui mai potrivit cadou de Ziua Îndrăgostiților, și de ce nu, cu extindere spre 1 și 8 martie. Așadar vă invit astăzi la o degustare desfătare vizuală cu cele mai rafinate dulciuri de proveniență grecească, efect de "wow'' garantat de fiecare dată și la fiecare deschidere a ambalajului.

Imaginile cu titlu de prezentare aparțin unui magazin online cu produse importate din Grecia, care se diferențiază de celelalte magazine de profil, prin faptul că toate produsele comercializate aici, sunt selecționate direct de la micii producători. Gustul și calitatea unui produs, indiferent de utilitatea sa până la urmă, care nu este produs în partidă mare, este net superior, greu de reprodus și de găsit în formă similară  în magazinele de profil.  


Așadar în categoria dulciuri Grecia, găsim patru categorii extrem de ofertante: fructe trase în ciocolată, ciocolată cu cremă, ciocolată cu migdale și alune și pentru cele mai pretențioase – ciocolată fără zahăr. Toate arată absolut delicios, eu recunosc că am rămas fixată pe țigaretele de ciocolată cu cremă de praline, o nebunie fără glumă, un deliciu extravagant pentru cele mai rafinate gusturi.

Bomboanele de ciocolată rămân până la urmă una dintre cele mai simple și mai la îndemână cadouri pe care le poți face unei doamne, indiferent de natura relație pe care o ai cu aceasta. Pentru a trece totuși de caracterul ușor clișeizat al acestui tip de cadou, alegeți bomboane rafinate,  combinații inedite, de foarte bună calitate, iar satisfacția celei cadorisite va fi pe măsură. Varietatea ofertelor pe acest segment vă poate pune în dificultate, astfel încât asigurați-vă că, înainte de a cumpăra ciocolata, cunoașteți foarte bine gusturile partenerei voastre.


Pe lângă această nebunie de categorie cu ciocolată, dacă mai puteți trece mai departe, mai există și o alta destinată cosmeticelor, produse evident tot în Grecia și aș aminti aici celebrele lor săpunuri pe bază de ulei de măsline îmbogățite cu lavandă, vanilie sau iasomie, săpunuri în majoritatea lor bio, produse în cadrul acelorași ferme mici, de familie. O nouă categorie de creme va fi disponibilă în curând.


Până la urmă Valentine's Day este o sărbătoare în care, poate mai mult, decât în fiecare zi, ne exprimăm sentimentele cele mai sincere și mai speciale față de partenerul nostru, iar cadourile care însoțesc aceste declarații ar trebui să facă parte din natura celor simbolice, menite să sublinieze doar niște lucruri deja evidente, astfel încât nu vă lansați în cumpărături costisitoare, alegeți cu grijă...cu dragoste. 






Sleek Ultra Mattes Darks V2 - REVIEW & SWATCH

Cred ca paletele Sleek nu mai sunt un secret pentru nimeni si aproape fiecare bloggerita are macar o paleta in trusa de make-up. Mie imi pla...